Prima zi in Ghencea pentru Gabriel Iancu!
Prima zi in Ghencea pentru Gabriel Iancu!
Cea mai recenta achizitie a Stelei, Gabriel Iancu, a vizitat miercuri pentru prima data vestiarul Stelei si a facut primele sale fotografii oficiale in calitate de fotbalist al echipei noastre.
Miercuri 19 Dec 2012 18:10
FC Steaua Bucuresti ii spune Bun Venit si mult succes in anii pe care ii va petrece in tricoul ros-albastru! 
 
Tanarul atacant provenit de la Viitorul Constanta va purta tricoul cu numarul 80 si a acordat un interviu exclusiv pentru www.steauafc.com, in care a vorbit despre ambitiile sale si despre dragostea pe care o poarta Stelei inca din copilarie, cand era prezent la toate partidele jucate de catre echipa noastra pe teren propriu.

Gabriel Cristian Iancu s-a nascut pe 15 aprilie 1994 si a fost transferat, in aceasta iarna, de la Viitorul Constanta, echipa pentru care a evoluat in 18 partide si a inscris 6 goluri. Inainte de a evolua pentru Viitorul, a fost component al grupelor de juniori la Steaua, CSS 1 Pajura, Concordia Chiajna si la Academia de Fotbal "Gheorghe Hagi". De asemenea, a fost unul dintre jucatorii de baza la loturile de juniori si de tineret ale echipei nationale a Romaniei.
 
FC Steaua: Bine ai venit in Ghencea, Gabriel. Ce inseamna pentru tine acest transfer?
Gabriel Iancu: Sincer, sa fiu, inca nu imi vine sa cred. Am fost junior al Stelei acum cativa ani, dar la vremea aceea nu speram ca voi ajunge sa imbrac tricoul ros-albastru. Sunt foarte fericit si mandru ca am ajuns sa intru in acest vestiar. Steaua inseamna foarte mult pentru mine! Si le multumesc mult celor de la Viitorul Constanta si, in mod special, domnului Gheorghe Hagi pentru increderea acordata si pentru faptul ca m-au promovat de la Academie la echipa mare. Acestora li se datoreaza, in mare masura, faptul ca am ajuns in situatia de a reveni in Ghencea.
 
Esti un suporter declarat al ros-albastrilor. La ce varsta ai venit pentru prima data pe stadion?
Cred ca aveam patru ani si jumatate. Unchiul meu ma aducea la toate meciurile, fiindca era un suporter infocat al Stelei. La varsta de 7 ani mi-am facut deja abonament la Tribuna 0. La vremea aceea, eram prea mic pentru a sta in Peluza. 
 
Care este cea mai frumoasa amintire pentru suporterul Gabriel Iancu?
Calificarea cu Valencia este o amintire deosebita, fiindca toata lumea de pe stadion s-a descatusat atunci. Cred ca a fost un moment deosebit in istoria echipei, fiindca atunci s-a realizat o performanta importanta dupa multi ani si s-a deschis drumul spre semifinala de Cupa UEFA din anul urmator. De asemenea, imi voi aminti mereu faptul ca am venit la stadion pentru meciul cu Villarreal si nu s-a mai jucat, din cauza ca ningea foarte tare si terenul a fost acoperit complet. Atunci am simtit ca ma sufoc in tribuna, fiindca era stadionul plin de oameni, care nu voiau sa mearga acasa. S-a vazut ce inseamna spiritul Stelei si de ce nicio alta echipa nu poate avea asemenea suporteri!
 
Acum vei avea sansa de a descoperi spiritul Stelei si din postura de jucator. Ce asteptari ai?
Sunt nerabdator sa-mi cunosc noii colegi si sa ma pregatesc alaturi de ei. Imi doresc foarte mult sa simt cum este sa fii campion al Romaniei. Cred ca nu exista sentiment mai frumos!
 
Cui datorezi faptul ca ai ajuns fotbalist?
Unchiului meu, care, din pacate, a plecat recent dintre noi. Datorita lui am ajuns la fotbal la Steaua, la varsta de 7 ani. El a avut incredere in mine de la inceput si venea la fiecare antrenament al meu. Prietenii chiar radeau de el, tachinandu-l si spunandu-i ca probabil vine la antrenamente ca sa vada vreo mamica, nu pe mine. In schimb, el a simtit de la inceput ca voi ajunge sa joc in prima liga si ii multumesc pentru asta. A fost mereu langa mine si imi va lipsi foarte mult. Oricum, stiu ca l-am facut sa se simta mandru, pentru ca am ajuns la echipa noastra de suflet.
 
Ce crezi ca vei simti cand vei juca primul meci oficial pentru Steaua?
Cred ca voi avea pulsul foarte ridicat, dar cu siguranta imi voi dori sa joc pana a doua zi, daca s-ar putea. Nu cred ca voi simti oboseala. Inca de cand eram mic am visat sa fiu pe teren cand joaca Steaua, chiar si din postura de copil de mingi. Va dati seama ce va insemna pentru mine sa joc si, daca ma ajuta Dumnezeu, sa dau si gol pentru aceasta echipa!?
 
Ce mesaj le transmiti suporterilor Stelei?
Fiind suporter al Stelei si vazandu-mi visul cu ochii, ma voi darui 100% si voi face tot posibilul sa ajut echipa. Sa aiba incredere in echipa in continuare, fiindca si datorita lor vom ajunge sa devenim campionii Romaniei pentru a 24-a oara. Forza Steaua!
tags | Gabriel Iancu
Shell Helix
FC Steaua Bucuresti
Country flag
fundas
Romania
176 cm
74 kg
11 Mai 1986
vezi toata echipa
Hospice
Nike FCSB
Acesta este unicul site oficial al F.C. Steaua si este marca inregistrata © F.C. Steaua. Toate drepturile sunt rezervate. Reproducere in scopuri comerciale, adaptarea, distributia sau transmiterea uneia sau mai multor parti din acest site sau a informatiilor cuprinse in site, in orice scop si sub orice forma, este interzisa fara acordul scris prealabil al FC Steaua. Pentru a vedea termenii si conditiile de utilizare ale acestui site click aici. Pentru a ne contacta va rugam sa folositi adresa de email contact@steauafc.ro. Folosind acest site web dumneavoastra va declarati de acord cu urmatorii termeni de utilizare. Daca nu sunteti de acord cu acesti termeni ar trebui sa parasiti site-ul.
Coperta Creative Society