Sper sa ne revenim Nici sansa nu a fost de partea noastra. Puteam inscrie cel putin un gol, am avut doua bare, alte doua-trei situatii. Am primit doua goluri pe lipsa de atentie, de concentrare. Asta nu ia din meritele echipei gazda. Trebuie sa ne puna pe ganduri faptul ca nici cu Otopeni, nici in Cupa nu am reusit victorii. Trebuie sa avem alta
fata daca ne dorim sa ramanem in lupta pentru titlu. Nu dau nume, cert este ca daca aveam putina atentie se puteau evita golurile. Otelul a avut trei suturi si doua
goluri. Sper sa ne revenim. Indiferent de rezultatul dintre CFR si Dinamo, nu inseamna ca nu mai sunt sanse pentru titlu, urmeaza meciurile directe si daca vom avea rezultate pozitive, lupta se va duce pana la capat. Bogdan Stancu a suferit o accidentare, nu a putut face fata si a ramas in afara lotului. Are o problema la glezna, sper sa nu fie ceva grav si sa se refaca repede. Fiecare jucator e important, iti doresti sa ai cat mai multe solutii. Din pacate, sunt probleme pe care nu le putem evita. Dayro Moreno si Toja, au fost la nationala Columbiei, distanta lunga, nu puteau veni in timp util si sa fie si pregatiti. Cred ca putem castiga cu Lyon. Jucatorii au demonstrat in trecut ca se pot concentra, cu efort si cu dorinta putem obtine rezultate bune. In Liga Campionilor, Steaua nu a dezamagit, desi se putea si mai mult, a declarat Marius Lacatus la sfarsitul partidei.
Nu am ratat din cauza banilor Suporterii sunt influentati de persoane din afara clubului, care nu vor binele echipei, ci binele lor personal. Vorbesc despre ce bani se castiga la Steaua, astfel
de lucruri ii ating pe oamenii normali. Romania nu e o tara bogata, dar nu e vina noastra, ci a celor care o conduc. Nu am fost de acord cu acel banner al fanilor. Jucatorii de la Steaua au facut multe pentru club si tara, nu merita tratati asa. Nu din cauza banilor am ratat. Nu suntem suparati pe suporterii Stelei, le multumim ca vin la stadion, ci pe cei care ii influenteaza. Am jucat bine la Galati, am avut ocazii, dar din pacate n-am reusit sa inscriem. Am luat prea usor golurile. Trebuie sa ne revenim fizic, ne-am dorit acest ritm din trei in trei zile si trebuie sa facem fata, a declarat George Ogararu la finalul partidei.
Eu am jucat foarte prost Echipa a jucat bine, insa eu am jucat foarte prost. Sunt foarte suparat, imi pare rau ca n-am reusit macar un egal. Se mai intampla in fotbal, trebuie sa raman cu capul sus. Nu pot spune ca nu ne-am concentrat, fiecare meci este important pentru noi, nu este adevarat ca ne-am gandit la meciul cu Lyon, a declarat Robinson Zapata la finalul partidei.
Deplasarea de la Galati s-a dovedit a fi una ghinionista pentru Steaua, care a pierdut cu 2-0, umbrind sarbatoarea lui Petre Marin, care a ajuns la meciul cu numarul 400 in primul esalon fotbalistic din Romania. De partea cealalta, galatenii au preferat sa se organizeze si au surprins apararea ros-albastrilor in doua randuri, prin Marius Pena (minutul 23) si Marian Tanasa (minutul 82), ambele reusite venind in urma unor greseli ale portarului Robinson Zapata, aflat intr-o zi de care nu vrea sa-si aminteasca. Chiar daca Steaua a avut mai multe ocazii in prima repriza, prin Nicolita, Semedo, Tiago Gomes, Radoi sau Arthuro, pauza a venit cu 1-0 pe tabela de marcaj. A doua parte a inceput mai bine pentru stelisti, Mirel Radoi trimitand mingea in bara transversala la cateva minute dupa fluierul de start al reprizei. Introducerea pe teren a lui Andrei Ionescu, Ricardo Pedriel si Ovidiu Petre a adus un plus la capitolul efort, ultimul reusind sa trimita mingea in transversala, cu doua minute inainte de primirea celui de-al doilea gol. Jucatorii lui Marius Lacatus se afla la a doua infrangere consecutiva cu 2-0 si trebuie sa stranga randurile foarte repede, avand in vedere faptul ca marti urmeaza partida cu Olympique Lyon, din UEFA Champions League.