Sper sa jucam la fel cu FC Nurnberg Nu stiu daca a fost cea mai buna prestatia a Stelei din perioada de pregatire, fiindca nu am vazut toate meciurile. Sper, cu siguranta, sa nu fie ultima si as vrea ca si in meciul cu FC Nurnberg sa jucam la fel, daca nu chiar mai bine. Nu cred ca prezenta patronului la meci ne-a facut sa castigam, fiindca, indiferent unde se afla el sau membrii din conducerea clubului, noi trebuie sa ne facem datoria, fiindca pentru asta suntem platiti. Nu stiu daca prima echipa din meciul cu Besiktas este aceea standard. Doar antrenorul poate sa confirme acest lucru. Nu este momentul si nici cazul ca eu sau alti colegi sa ne dam cu parerea despre noile achizitii, insa consider ca, din moment ce au ajuns la Steaua, este clar ca sunt jucatori valorosi. Nu m-am razgandit vizavi de gandul de a pleca, fiindca eu am spus ca a venit si randul meu. Insa nu cred ca asta va face ca evolutia mea sa fie mai slaba. Daca se va realiza ceva, va fi mai bine pentru mine. Daca nu, nu este nicio problema. Imi voi face la fel datoria fata de club. Avem nevoie de foarte mult noroc la tragerea la sorti pentru UEFA Champions League, deoarece, daca dam de o echipa foarte buna, sansele de calificare sunt mai mici. Insa, in orice domeniu, daca nu ai noroc, este mai greu sa reusesti. Nu stiu daca patronul are dreptate sau nu sa-i certe pe jucatorii care vor sa plece, insa important este ca ne aflam cu totii aici si vom vedea ce se va intampla pana la finalul campaniei de transferuri. Nu trebuie sa ne dam noi cu parerea, fiindca asta ar duce la alte scandaluri si nu avem nevoie de asa ceva. Voi purta masca pana voi simti ca sunt apt 100%. Eu ma simt bine, insa nu am acceptul doctorului de a juca fara ea. Probabil ca, in urmatoarele trei saptamani, va trebui sa ma obisnuiesc cu ea. Toate echipele au facut achizitii. Avand in vedere jucatorii veniti, putem spune ca toate pretendentele la titlu s-au intarit. Asta se va observa dupa ce vor incepe meciurile din campionat. Deocamdata, se pare ca modelul CFR, de a aduce jucatori straini, este cel de succes. Cred ca sunt si jucatori romani de valoare, insa preturile lor sunt din ce in ce mai mari. Strainii sunt, probabil, mai accesibili si vin sa joace in Romania pentru perioade mai scurte de timp. Nu exista nicio tensiune in cantonament. Este posibil sa fie o stare de nervozitate, avand in vedere faptul ca suntem de multe zile plecati de acasa, insa nu se pune problema de tensiuni la aceasta echipa, a declarat Mirel Radoi, in exclusivitate pentru www.steauafc.com
A fost o victorie de moral A fost un joc util. Ne apropiem, incet-incet, de sfarsitul cantonamentelor si incepe sa se cristalizeze primul 11. Este prima victorie din acest stagiu de pregatire, in fata unui adversar puternic si una de moral pentru noi. Speram ca si la meciul cu Nurnberg sa facem un joc bun si sa obtinem inca o victorie, astfel incat inceputul de campionat sa ne gaseasca pregatiti si concentrati la ceea ce ne asteapta in sezonul urmator, in care trebuie sa ne atingem obiectivele. Suntem constienti ca ne asteapta un sezon greu, trebuie sa muncim la fel de bine ca si in aceste doua perioade de cantonament, sa redevenim campioni si sa ne calificam pentru a treia oara consecutiv in UEFA Champion League. Imi doresc foarte mult ca suporterii sa fie alaturi de echipa, deoarece numai impreuna obtinem performante, a declarat Petre Marin, in exclusivitate pentru www.steauafc.com.
Conteaza meciurile din campionat A fost o partida reusita pentru noi, cu o victorie impotriva unei echipe pe care am mai invins-o, in urma cu cativa ani, in Cupa UEFA. Cu toate ca rezultatele din meciurile amicale nu conteaza, victoriile iti dau un moral bun. Importante sunt meciuri din campionat, iar cel mai apropiat obiectiv pentru noi este calificarea in UEFA Champions League, care ne este la indemana in acest moment, a declarat Sorin Ghionea, in exclusivitate pentru www.steauafc.com.
Steaua a reusit prima victorie din actualul stagiu de pregatire chiar in compania celui mai puternic rival, Besiktas Istanbul. Elevii lui Marius Lacatus s-au impus cu 1-0, prin golul inscris de Mirel Radoi in minutul 36, dintr-un penalty obtinut de Banel Nicolita. Desi au inceput partida destul de timorati, stelistii au inceput sa preseze poarta lui Hakan Arikan incepand din minutul 20 si, pe langa golul marcat din penalty, au ratat mai multe ocazii de a inscrie, prin Szekely si Pantelis Kapetanos, aflat la primul sau meci in culorile ros-albastre. Pauza a adus si prima schimbare in efectivul Stelei, Tiago Gomes fiind inlocuit cu Bogdan Stancu. In cea de-a doua jumatate, jocul a fost ceva mai echilibrat, ambele echipe pierzandu-si din omogenitate in urma schimbarilor efectuate. In echipa Stelei au mai intrat pe teren, in repriza a doua, Valentin Badea, Razvan Ochirosii, Dorin Goian, Eugen Baciu, Ovidiu Petre, Claudiu Ionescu si Romeo Surdu. Steaua mai are de disputat doar o partida amicala, in compania germanilor de la FC Nurenberg. Aceasta va avea loc vineri, 18 iunie, incepand cu ora 19:00 (ora Romaniei) si se va juca in localitatea austriaca Schwarzach.